Miorița Cinematic Universe - Miorița III - Ultima horă

 Actul 3 - Hora finală

E noapte. Cei doi ciobani privesc încremeniti.

Din umbra neagră a brazilor silueta înaintează. 

Vrânceanul înghite în sec.

— Lică Sămădăul... nu te-am văzut de mult...

Ungureanul oftează.

— Mă așteptam să apari pe aici.

Lică se apropie de foc și își încălzește palmele ca și cum ar fi venit în vizită la niște veri.

— Mă bucur să vă văd mai liniștiți.

— Nu suntem liniștiți, mormăie Vrânceanul.

— Eh, cum sa nu...? Mai devreme vorbeați despre oi. Acum vorbiți despre viitor. E un progres.

Se așază pe un buștean.

— Spuneți-mi... ce vă oprește?

Ungureanul răspunde primul.

— Câinii.

Vrânceanul completează.

— Gardul electric.

— Și oaia aia posedată.

Lică ridică o sprânceană.

— Oaia?

— Vorbește.

— Interesant...

Pauză.

— Pe ea o rezolvăm separat. O facem pastramă

Scoate din desagă un pergament și îl întinde pe genunchi. Este harta Stânii.

Poziția gardului. Poziția câinilor. Intrările. Ieșirile.

Ungureanul clipește des.

— De unde ai asta?

Lică zâmbește.

— Ai auzit de furtul bazei de date de la Cadastru ?

— Parca am auzit ceva bârfe la birt...

— Eu pun întrebările potrivite oamenilor nepotriviți

Apoi fluieră scurt. Din pădure ies șase bărbați îmbrăcați în negru.

Fețe tăcute. Topoare. Arcuri. Unul poartă o scară.

Vrânceanul șoptește:

— Cine-s ăștia? Par a fi olteni...

— Am angajat o firma de consultanță

— Consultanță pentru ce?

— Pentru reorganizarea patrimonială..., transfer de proprietate, succesiuni..., chestii uzuale...

Mercenarul cu scara ridică mâna.

— Eu sunt expert pe infrastructură.

Următorul, rânjind, în timp ce învârtea un topor în mâna stângă și un iatagan în cea dreaptă...

— Eu pe securitate, pază și protecție...

Al treilea.

— Eu sunt specialist în reabilitare canină.

Și zâmbind ii întinde ciobanului Ungurean o carte de vizita.

Ungureanul îl privește speriat și citește ,,Samoilă - behaviorist canin”. Înghite în sec și întreabă temător. 

— Și dacă nu merge?

Mercenarul ridică din umeri.

— Atunci intră colegul de la litigii.

În spatele lui, un om foarte mare își trosnește pumnii.

— Bună, sunt Cornel. Prietenii îmi spun Sfarmă-Piatră.

Vrânceanul se apropie de Lică.

— Și ceilalti doi?

— Specialiști în managementul activelor imobiliare.

— Adică?

— La final, activele sunt aceleași, dar proprietarii diferă.

Cei doi ciobani oftează:

- Cred ca lucrurile au mers prea departe...

Lică se ridică încet.

— Prea departe era când vă uitați la stâna lui și vă prefăceați că nu vă doare?

Se apropie de foc.

— Astăzi are mai multe oi. Mâine va avea mai mult pământ. Poimâine... Poimâine veți cere voie să pășunați pe dealul pe care ați copilărit.

Liniște. Ungureanul strânge pumnii. Vrânceanul privește în pământ.

Lică își pune pălăria.

— Eu nu oblig pe nimeni.

Se întoarce spre întuneric.

— Eu doar ...grăbesc inevitabilul.....

Pleacă încet. Mercenarii îl urmează. În urmă rămâne doar focul care pâlpâie.

Și, din depărtare, glasul ciobanului:

— De-a fi să mor...

Vrânceanul oftează.

-        Încep sa nu mai suport balada asta. 

_____________________________________________

Dimineață. Pe un drum de munte apare o căruță veche.

Calul merge încet. Roțile scârțâie. Pe funal, în surdină, se aude o piesă veche ,,...așa sunt zilele mele, una bună, zece rele...”

Lângă gardul stânii, ciobanul privește spre cer și repetă solemn.

— De-a fi să mor...

— În câmp de mohor...

Se aude o voce obosită:

—  Ho, mă Bator, ho, mă sărace! Stai să mai odihnim, că doar nu dau tătarii...

Calul se oprește în dreptul ciobanului. Din căruță, o femeie îl privește mirată pentru câteva clipe...

— Bună dimineața.

— ...poate pentru unii.

— A murit cineva?

— Încă nu.

— Dar?

— Dar mă pregătesc.

Pauză.

— Pentru ce?

— Pentru moarte.

Femeia rămâne câteva secunde fără replică.

— La ce față ai, am crezut ca te pregătești să vină Fiscul în control..

Apoi privește spre stâna mare. Spre oile grase. Spre câini. Spre gardul electric, panourile fotovoltaice... Înapoi la el.

— Dar ce ai pățit? Doar nu ai dat faliment?

— Nu.

— Ți-a luat ANAF-u oile? Doar nu ai vândut brânza fără bon fiscal?

— Nu.

— Ti-a închis ANPC-u stâna? A fost Piedone pe aici ? Ai pus lapte de oaie în telemeaua de vacă?? Am auzit ca unii fac din astea..

— Nu.

— Atunci?

— Doi ciobani vor să mă omoare.

Femeia aprobă.

— Așa, Și?

— Am acceptat.

Ea îl privește lung.

— Ei ți-au spus? Te-au amenințat ?

— Nu.

— Atunci de unde știi?

— Mi-a spus Mioara.

— Asta cine e? Assistent manageru la stâna?

— Nu, e oaia mea preferată.

Pauză. Femeia închide ochii.

— Celelalte știu?

— Da, normal...

— ...încep să înțeleg de ce vor să te omoare.

Ciobanul o privește scandalizat.

— Asta nu mă ajută deloc.

Femeia se dă jos din căruță și tot cu vocea obosită se prezintă:

— Maria. Dar lumea îmi spune... Fefeleaga.

Ciobanul tresare.

— Am auzit de tine. Lumea spune ca ai pierdut tot.

— Asa e.

— Și ai puterea sa mergi înainte?

— Normal.

— Cum?

Fefeleaga îl privește direct în ochi.

— Simplu, viața nu mi-a lăsat timp de compus balade.

Se urcă în căruță. Pocnește din bici.

Înainte să plece, se întoarce.

— Și încă ceva... dacă tot vor să te omoare... ...nu le face treaba ușoară..

Si pleacă. Ciobanul rămâne nemișcat. Privește cerul. Inspiră.

— De-a fi să...

Se oprește. Oftează. 

— ...parcă nu mai sună la fel.

_______________

Dimineata urmatoare devreme.

Răsărit. Ceață. Din pădure apar siluetele. Primii sunt cei șase mercenari.

În spatele lor, Ungureanul și Vrânceanul, fiecare cu cate o bâtă de oină în mână

Lică rămâne călare pe o culme. Nu spune nimic, doar face un semn discret către echipa de consultanta.

Mercenarul cu scara zâmbește.

— Sa înceapă hora !!! Experții pe infrastructura intră primii.

Scara se sprijină de gard. În secunda următoare... gardul electric îi aruncă doi metri înapoi. Mercenarul se ridică fumegând abia ținându-se pe picioare..

—... credeam că curentul încă nu s-a inventat.

Al doilea intra în horă Samoilă. Se apropie încet de câini. Scoate un fluier și le vorbește calm.

— Buni băieți... Cuțu ... Cuțu... 

Câinii îl ascultă... pentru o secundă, par ofensați. Apoi sar pe el. Samoilă urlă.

— Am greșit ! Sunt fete !!!

Mercenarul cu toporul în mâna stângă îl urmează de aproape urlând:

— Pe ei, pe ei, pe mama lor !!!!

Câinii se opresc o clipă. Par și mai ofensați. Se întorc... ...și sar și pe el..  

Întreaga echipă, luată prin surprindere, se retrage la adăpostul pădurii.

Ungureanul oftează.

— Asta nu făcea parte din plan.

Lică, de pe deal, ii privește dezaprobator, dând din cap...

— Așa se întâmplă când minți în CV...

 

Între timp Ciobanul Moldovean stă în fața Stânii. Bâta de oină ciobănească în mână stângă.

Privește spre pădure, privește spre cer. Începe instinctiv.

— De-a fi să...

Se oprește. Își amintește vocea obosită a Fefeleagăi.

"...măcar obligă-i să transpire."

Respiră adânc. Privește pe rând spre oi. Spre câini. Spre stână. Apoi se intoarce spre padure și urlă:

— Toți trebuie să murim la un moment dat...

Pauză.

— Dar nu azi.

Ridică dramatic bâta.

— Astăzi aleg să trăiesc.

_______________________________________

Din marginea pădurii, Ungureanul, Vrânceanul și echipa de intervenție privesc cu gura căscată scena dramatică.

Cornel își șterge discret o lacrimă:

-        Astă da discurs motivațional...

-        Mie mi s-a făcut pielea găină – șoptește Ghiță, unul dintre cei doi specialiști în managementul activelor imobiliare

În spatele lor apare Lică Sămădăul. Toți îngheață. Oftând, șoptește pe sub mustață:

-        Uneori am impresia că sunt înconjurat de idioți.

Încet își aranjează pălăria și cu un ton serios, continuă:

-        Gata cu gluma, e timpul sa terminăm hora asta! 

Mercenarii înghit în sec. Și pornesc din nou la atac.

__________________________________________

Între timp, nu foarte departe, Miorița aleargă.

Ridică privirea. În depărtare se vede stana. 

În spatele ei se ridică un nor de praf. 

Nu se vede exact cine vine.

Doar... Un steag. Cap de bour.

Ungureanul, Vrânceanul și echipa de intervenție se îndreaptă spre stana.

In fata Stânii, Moldoveanu ii așteaptă în fata porții ridică bâta de oina deasupra capului:

-        Pe aici nu se trece!!

-        Frate, aici nu suntem la Mărășești ! – ii răspunde nervos Vrânceanul.

-        Credeam că la Mărăști a fost faza asta – șoptește nesigur Ilie, colegul lui Ghiță.

-        Treaba voastră, eu tot Bucegi fără filtru prefer –  se aude din spate o voce plictisită.

Toți se întorc mirați...

-        Despre ce vorbești?

-        Nu știu... am auzit "Mărășești" și mi s-a făcut poftă de o țigară.

Se lasă o liniște apăsătoare.

Lică Sămădăul își duce două degete la tâmplă și inspiră adânc. Simte cum îl cuprinde o durere de cap... Oftează

-        Așa îmi trebuie daca angajez de pe Temu

-        Ajunge!! Urla Ungureanul. E timpul sa terminam cu el. Esti singur si noi suntem mai mulți !

-        Dar nu e singur! Se aude o voce calmă din apropiere.

Toți întorc privirea spre Miorița, ce sta falnică, pe un bolovan, în marginea drumului...  și izbucnesc în râs.

-        Hahaha ! O capra vorbitoare !

-        Pentru ultima oară ... sunt oaie !!! behăie exasperată Mioara

-        Tot aia e! Si ce poți tu sa faci ? întreabă printre hohotele de râs mercenarul cu toporul din stânga și iataganul in dreapta (o să îi spunem Ismail de acum în colo).

-        Eu nimic... Și își întoarce încet privirea spre creasta muntelui. Toți se întorc instinctiv.

Din ceață apar cinci călăreți. Soarele răsare în spatele lor. Se văd doar siluetele. Pelerinele flutură în vânt. Primul scoate încet sabia.

-... dar ei .... o sa dea pe voi, ca pe hoții de cai... 

Toți sunt uimiți de apariția surprinzătoare. Mai puțin Cornel, care, cu o voce plina de entuziasm începe să strige ca o adevărată swiftie:

     - OMG! OMG! Nu îmi vine sa cred! Frații Petreuș!!! Sunt mare fan! Îmi puteți da un autograf?  

Cei cinci călăreți se opresc putin derutati...

Cornel se apropie de ei și scoate emoționat un carnețel.

— Domnu' Petreuș... pentru mama, dacă se poate...  Dar unde este sora Petruș ?

Primul Jder îl privește uimit.

— Eu sunt Simion Jder.

Cornel rămâne blocat.

— A... și voi ce cântați?

Simion Jder își scoate sabia.

- Aici nu suntem la Tezaur folcloric! Am venit la porunca Măriei Sale Stefan cel Mare, să il apăram pe acest supus al Moldovei

Se lasă o liniște apăsătoare. Mercenarii schimbă priviri neliniștite. Unul înghite în sec.

— Șefu'... ce facem?

Toți întorc capul spre culmea dealului. Calul este încă acolo. Lică... nu.

Dispăruse fără ca nimeni să-l fi văzut plecând.

Ungureanul oftează.

— Asta... nu făcea parte din plan.

Vrânceanul privește când spre Jderi, când spre stână. Respiră adânc.

— Nu mai contează.

Ridică toiagul deasupra capului.

— Am mers prea departe ca să mai dam înapoi..

Își îndreaptă privirea spre Moldovean.

— Înainte! .... și începe atacul.

În aceeași clipă, mercenarii își scot armele. Ca prin magie apar săbii, topoare, iatagane, arcuri, scuturi.

Simion Jder ridică sabia.

— Înainte! Pentru Moldova!

Lupta izbucnește. Într-o clipă, liniștea muntelui este sfâșiată de strigăte, tropot de cai și clinchet de oțel. Totul capătă aspecte epice.

 

Miorița behăie scurt.

Din spatele stânii apare haita de ciobănești.

Samoilă îngheață.

— Stați... Cuțu, cuțu.... putem discuta civilizat...

Câinii îl ignoră și pornesc în goană spre el.

Samoilă o ia la fugă.

— E prea mult, de mâine ma apuc de dresat pisici....

Dispare printre brazi, urmat de întreaga haită.

În mijlocul câmpului, totul se oprește pentru o clipă.

Ungureanul.

Vrânceanul.

Ciobanul Moldovean.

 

Trei oameni. Trei bâte de oină. Nicio vorbă. Doar vântul.

Ungureanul ridică primul bâta.

Moldoveanul o blochează. Lemnul lovește lemn. Sar așchii

Vrânceanul atacă din lateral.

Moldoveanul se rotește, face o piruetă și îl împinge înapoi.

Ungureanul încearcă să lovească din față. Moldoveanul se lasă pe spate într-un unghi aproape imposibil, demn de Matrix, și îl evită.

Toiagul trece la câțiva centimetri de fața lui.

Cei doi agresori devin din ce in ce mai nervoși si încearcă din nou atacând deodată.

Moldoveanul se arunca pe jos și face șpagatul evitând ambele atacuri

-        Ce scheme-s astea?  – întreabă iritat Ungureanu

Moldoveanu zâmbește si începe sa fredoneze:

......că-s elastic ca un caș
Toata ziua joc freestyle-u cu flăcăii pe imaș

Vranceanul Oftează:

- Îmi plăcea mai mult de tine când voiai să te integrezi în univers