Actul 3 - Hora finală
Vrânceanul înghite în sec.
— Lică Sămădăul... nu te-am
văzut de mult...
Ungureanul oftează.
— Mă așteptam să apari pe aici.
Lică se apropie de foc și își
încălzește palmele ca și cum ar fi venit în vizită la niște veri.
— Mă bucur să vă văd mai
liniștiți.
— Nu suntem liniștiți, mormăie
Vrânceanul.
— Eh, cum sa nu...? Mai devreme
vorbeați despre oi. Acum vorbiți despre viitor. E un progres.
Se așază pe un buștean.
— Spuneți-mi... ce vă oprește?
Ungureanul răspunde primul.
— Câinii.
Vrânceanul completează.
— Gardul electric.
— Și oaia aia posedată.
Lică ridică o sprânceană.
— Oaia?
— Vorbește.
— Interesant...
Pauză.
— Pe ea o rezolvăm separat. O
facem pastramă
Scoate din desagă un pergament
și îl întinde pe genunchi. Este harta Stânii.
Poziția gardului. Poziția
câinilor. Intrările. Ieșirile.
Ungureanul clipește des.
— De unde ai asta?
Lică zâmbește.
— Ai auzit de furtul bazei de
date de la Cadastru ?
— Parca am auzit ceva bârfe la
birt...
— Eu pun întrebările potrivite
oamenilor nepotriviți
Apoi fluieră scurt. Din pădure
ies șase bărbați îmbrăcați în negru.
Fețe tăcute. Topoare. Arcuri. Unul
poartă o scară.
Vrânceanul șoptește:
— Cine-s ăștia? Par a fi olteni...
— Am angajat o firma de consultanță
— Consultanță pentru ce?
— Pentru reorganizarea patrimonială...,
transfer de proprietate,
succesiuni..., chestii uzuale...
Mercenarul cu scara ridică
mâna.
— Eu sunt expert pe
infrastructură.
Următorul, rânjind, în timp ce învârtea
un topor în mâna stângă și un iatagan în cea dreaptă...
— Eu pe securitate, pază și
protecție...
Al treilea.
— Eu sunt specialist în
reabilitare canină.
Și zâmbind ii întinde
ciobanului Ungurean o carte de vizita.
Ungureanul îl privește speriat și
citește ,,Samoilă - behaviorist canin”. Înghite în sec și întreabă temător.
— Și dacă nu merge?
Mercenarul ridică din umeri.
— Atunci intră colegul de la
litigii.
În spatele lui, un om foarte
mare își trosnește pumnii.
— Bună, sunt Cornel. Prietenii îmi
spun Sfarmă-Piatră.
Vrânceanul se apropie de Lică.
— Și ceilalti doi?
— Specialiști în managementul
activelor imobiliare.
— Adică?
— La final, activele sunt
aceleași, dar proprietarii diferă.
Lică se ridică încet.
— Prea departe era când vă
uitați la stâna lui și vă prefăceați că nu vă doare?
Se apropie de foc.
— Astăzi are mai multe oi. Mâine
va avea mai mult pământ. Poimâine... Poimâine veți cere voie să pășunați pe
dealul pe care ați copilărit.
Liniște. Ungureanul strânge
pumnii. Vrânceanul privește în pământ.
Lică își pune pălăria.
— Eu nu oblig pe nimeni.
Se întoarce spre întuneric.
— Eu doar ...grăbesc
inevitabilul.....
Pleacă încet. Mercenarii îl
urmează. În urmă rămâne doar focul care pâlpâie.
Și, din depărtare, glasul
ciobanului:
— De-a fi să mor...
Vrânceanul oftează.
- Încep sa nu mai suport balada asta.
_____________________________________________
Dimineață. Pe un drum de munte apare o
căruță veche.
Calul merge încet. Roțile scârțâie. Pe funal, în surdină, se aude o piesă veche ,,...așa sunt zilele mele, una bună, zece rele...”
Lângă gardul stânii, ciobanul privește
spre cer și repetă solemn.
— De-a fi să mor...
— În câmp de mohor...
Se aude o voce obosită:
— Ho,
mă Bator, ho, mă sărace! Stai să mai odihnim, că doar nu dau tătarii...
Calul se oprește în dreptul ciobanului. Din căruță, o femeie îl privește mirată
pentru câteva clipe...
— Bună dimineața.
— ...poate pentru unii.
— A murit cineva?
— Încă nu.
— Dar?
— Dar mă pregătesc.
Pauză.
— Pentru ce?
— Pentru moarte.
Femeia rămâne câteva secunde fără replică.
— La ce față ai, am crezut ca te pregătești să vină Fiscul în control..
Apoi privește spre stâna mare. Spre oile grase. Spre câini. Spre gardul electric,
panourile fotovoltaice... Înapoi la el.
— Dar ce ai pățit? Doar nu ai dat faliment?
— Nu.
— Ți-a luat ANAF-u oile? Doar nu ai vândut
brânza fără bon fiscal?
— Nu.
— Ti-a închis ANPC-u stâna? A fost Piedone
pe aici ? Ai pus lapte de oaie în telemeaua de vacă?? Am auzit ca unii fac din
astea..
— Nu.
— Atunci?
— Doi ciobani vor să mă omoare.
Femeia aprobă.
— Așa, Și?
— Am acceptat.
Ea îl privește lung.
— Ei ți-au spus? Te-au amenințat ?
— Nu.
— Atunci de unde știi?
— Mi-a spus Mioara.
— Asta cine e? Assistent manageru la stâna?
— Nu, e oaia mea preferată.
Pauză. Femeia închide ochii.
— Celelalte știu?
— Da, normal...
— ...încep să înțeleg de ce vor să te
omoare.
Ciobanul o privește scandalizat.
— Asta nu mă ajută deloc.
Femeia se dă jos din căruță și tot cu vocea obosită se prezintă:
— Maria. Dar lumea îmi spune... Fefeleaga.
Ciobanul tresare.
— Am auzit de tine. Lumea spune ca ai pierdut
tot.
— Asa e.
— Și ai puterea sa mergi înainte?
— Normal.
— Cum?
Fefeleaga îl privește direct în ochi.
— Simplu, viața nu mi-a lăsat timp de compus balade.
Se urcă în căruță. Pocnește din bici.
Înainte să plece, se întoarce.
— Și încă ceva... dacă tot vor să te
omoare... ...nu le face treaba ușoară..
Si pleacă. Ciobanul rămâne nemișcat. Privește
cerul. Inspiră.
— De-a fi să...
Se oprește. Oftează.
— ...parcă nu mai sună la fel.
_______________
Dimineata urmatoare devreme.
Răsărit. Ceață. Din pădure apar siluetele.
Primii sunt cei șase mercenari.
În
spatele lor, Ungureanul și Vrânceanul, fiecare cu cate o bâtă de oină în mână
Lică
rămâne călare pe o culme. Nu spune nimic, doar face un semn discret către
echipa de consultanta.
Mercenarul
cu scara zâmbește.
— Sa înceapă
hora !!! Experții pe infrastructura intră primii.
Scara
se sprijină de gard. În secunda următoare... gardul electric îi aruncă doi
metri înapoi. Mercenarul se ridică fumegând abia ținându-se pe picioare..
—...
credeam că curentul încă nu s-a inventat.
Al
doilea intra în horă Samoilă. Se apropie încet de câini. Scoate un fluier și le
vorbește calm.
— Buni băieți... Cuțu ... Cuțu...
Câinii
îl ascultă... pentru o secundă, par ofensați. Apoi sar pe el. Samoilă urlă.
— Am
greșit ! Sunt fete !!!
Mercenarul
cu toporul în mana stângă îl urmează de aproape urlând:
— Pe ei,
pe ei, pe mama lor !!!!
Câinii
se opresc o clipă. Par și mai ofensați. Se întorc... ...și sar și pe el..
Întreaga
echipa, luata prin surprindere, se retrage la adăpostul pădurii.
Ungureanul
oftează.
— Asta nu
făcea parte din plan.
Lică,
de pe deal, ii privește dezaprobator, dând din cap...
— Așa
se întâmplă când minți în CV...
Între timp Ciobanul Moldovean stă în fața Stânii.
Bâta de oină ciobănească în mână stângă.
Privește
spre pădure, privește spre cer. Începe instinctiv.
— De-a
fi să...
Se
oprește. Își amintește vocea obosită a Fefeleagăi.
"...măcar
obligă-i să transpire."
Respiră
adânc. Privește pe rând spre oi. Spre câini. Spre stână. Apoi se intoarce spre padure și urlă:
— Toți trebuie să murim la un moment dat...
Pauză.
— Dar
nu azi.
Ridică dramatic bâta.
—
Astăzi aleg să trăiesc.
_______________________________________
Din marginea pădurii, Ungureanul, Vrânceanul și
echipa de intervenție privesc, cu gura căscată scena dramatică.
Cornel își șterge discret o lacrimă:
-
Astă da discurs
motivațional...
- Mie mi s-a făcut pielea găină – șoptește Ghiță, unul dintre cei doi specialiști în managementul activelor imobiliare
În spatele lor apare Lică Sămădăul. Toți îngheață. Oftând, șoptește pe sub mustață:
- Uneori am impresia că sunt înconjurat de idioți.
Încet își aranjează pălăria și cu un ton serios, continuă:
- Gata cu gluma, e timpul sa terminam hora asta!
Mercenarii înghit în sec. Și pornesc din nou la atac.
__________________________________________
Între timp, nu foarte departe, Miorița aleargă.
Ridică
privirea. În depărtare se vede stana.
