Scufiţa Roşie

A fost odată ca niciodată o tânără persoană pe nume Scufiţa Roşie, care trăia cu mama ei la liziera unei păduri vaste. Într-o bună zi, mama ei o rugă să ducă un coş încărcat cu fructe proaspete şi nişte apă minerală la domiciliul bunicii ei, nu pentru că asta ar fi fost treabă de femeie - nu, Doamne fereşte -, ci fiindcă făcea astfel un gest generos, care stimula dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la comunitate. În plus, bunica ei nu era bolnavă, ci mai degrabă într-o stare perfectă de sănătate fizică şi mentală, fiind absolut capabilă să aibă grijă de propria persoană, ca orice adult ajuns la maturitate.

Deci, Scufiţa Roşie îşi luă coşul şi porni la drum prin pădure. Mulţi oameni considerau pădurea ca pe un loc plin de pericole şi ameninţări, de aceea nu puneau niciodată piciorul acolo. În ciuda acestui fapt, Scufiţa Roşie avea suficientă încredere de sine şi în sexualitatea ei crescândă, încât să nu se lase intimidată de asemenea clişee freudiene.

Pe drumul spre casa Bunicuţei, Scufiţa Roşie fu acostată de un lup care o întrebă ce duce în coş. 

Ea îi răspunse:
- Câteva snackuri sănătoase pentru bunicuţa mea, care, cu siguranţă, este absolut capabilă să-şi poarte singură de grijă ca orice adult ajuns la maturitate.
 

Şi lupul îi răspunse:
- Ştii, draga mea, pădurea nu-i un loc sigur pentru fetiţe care se plimbă singure.
 

Scufiţa Roşie îi răspunse:
- Consider remarca ta sexistă extrem de jignitoare, însă prefer s-o ignor, gândindu-mă la statutul bine cunoscut de proscris al societăţii pe care-l ai, din cauza căruia stresul te-a obligat să elaborezi această viziune personală despre lume şi viaţă, care este cu totul valabilă. Iar acum, te rog să mă scuzi, fiindcă trebuie să-mi văd de drum.

Scufiţa Roşie merse mai departe şi nu se abătu de la drumul principal. Însă, cum statutul de proscris al societăţii îl ajutase pe lup să se debaraseze de clişeele înrobitoare, tributare modului de gândire tipic occidental, liniar, lupul cunoştea o scurtătură pe care putea ajunge mai rapid la casa Bunicuţei. Dădu buzna în casă şi o mâncă pe Bunicuţă, acţiune al cărei curs era perfect firesc şi valabil pentru un carnivor ca el. După care, total dezinhibat, eliberat de prejudecăţile tradiţionaliste, rigide în legătură cu conceptul de masculin şi conceptul de feminin, îşi puse cămăşuţa de noapte a Bunicuţei şi se urcă în pat.
De cum intră pe uşă, Scufiţa Roşie spuse:
- Bunicuţo, ţi-am adus nişte snackuri fără sodiu şi fără grăsime, ca expresie a respectului faţă de rolul tău de matriarh înţelept şi preocupat de binele celorlalţi.

Din pat, lupul rosti cu blândeţe:
- Apropie-te, copila mea, ca să te pot vedea mai bine.

Scufiţa Roşie spuse:
- A, am uitat că eşti dezavantajată optic cu desăvârşire. Bunicuţo, dar ce ochi mari ai!
- Fiindcă au văzut multe şi au iertat multe, draga mea.
- Bunicuţo, dar ce nas mare ai - sigur, totul e relativ şi, fireşte, este atrăgător, în felul lui!
- Fiindcă a mirosit multe şi a iertat multe, draga mea.
- Bunicuţo, dar ce dinţi mari ai!
- Sunt mulţumit cu mine, de ceea ce sunt şi cine sunt, îi răspunse lupul şi sări din pat.
Şi o înşfăcă pe Scufiţa Roşie în gheare, hotărât să o devoreze. Scufiţa Roşie ţipă, nu pentru că ar fi fost înfricoşată de predispoziţia aparentă a lupului spre travesti, ci din cauză că îi invadase intenţionat spaţiul personal.

Ţipetele ei fură auzite de o persoană care trecea prin zonă, de profesie tăietor de lemne (sau tehnician de combustibil lemnos, după cum prefera să i se spună). Când se năpusti în căsuţă, acesta remarcă imediat comportamentul inadecvat şi încercă să intervină. Însă, pe când ridica securea, pregătit să lovească, atât Scufiţa Roşie, cât şi lupul se opriră.
- Şi ce zici că ai de gând să faci? îl luă la întrebări Scufiţa Roşie.

Tehnicianul de combustibil lemnos clipi nedumerit şi se strădui să furnizeze o explicaţie, însă nu-i trecu prin minte nici un cuvânt.
- Auzi, să dai buzna aici ca un om din Neanderthal, agitându-ţi arma şi lăsând-o să te exprime! exclamă Scufiţa. Obsedatule! Specimenule! Cum îndrăzneşti să presupui că o femeie nu e în stare să-şi regleze singură conturile cu lupul, fără a fi nevoie de intervenţia unui bărbat?!

La auzul discursului pasionat al Scufiţei Roşii, Bunicuţa sări afară prin gura lupului, înşfăcă securea din mâinile tehnicianului de combustibil lemnos şi îi reteză scurt capul. După această grea încercare, Scufiţa Roşie, Bunicuţa şi lupul se simţiră uniţi de un anume sentiment al cauzei comune. Hotărâră să înfiinţeze un cămin alternativ bazat pe respectul reciproc şi pe cooperare şi trăiră împreună fericiţi în pădure până la adânci bătrâneţi.