“Scufita Rosie” este basmul maturizarii
sexuale si a trecerii din etapa pubertatii si stadiul de fetita in faza
initierii sexuale si stadiul de femeie, integrarea feminitatii si a
principiului cresterii.
Basmul incepe printr-o incursiune in starea
curenta a Scufitei Rosii, asa aflam ca “Era odata o fetita fermecatoare pe care
oricine, de cum o vedea, o indragea.” Astfel, Scufita Rosie isi proiecteaza
feminitatea in exterior, dar nu stim inca in ce relatii se afla cu animus-ul
ei, aspect care pe parcurs se va clarifica.
Relatia cu mama este una conflictuala, chiar
daca din basm nu reiese evident. Pentru ca mama, dupa ce i-a pus pe cap fetitei
o scufita rosie ii atribuie o sarcina extrem de periculoasa, care impinge
trecerea ei din stadiul de fetita in cel de femeie. In mod simbolic Scufita
Rosie duce niste “bunatati” in “cosulet”, evident un simbol pentru organele
genitale feminine (placintele), respectiv virginitatea prin vinul care este
simbolul sangelui sacrificat la deflorare (in alte basme intalnim cutia cu
bijuterii, sau lada cu comori) si se aventureaza in “padurea” in care misuna
“lupi”.
Imaginea mamei este logosul prescriptiv,
rational:“Trebuie sa pornesti pana nu se face prea cald, copila mea, iar cand
vei ajunge in padure, vezi sa urmezi calea stiuta, sa nu te abati din drum si
sa fii atenta sa nu spargi sticla, caci altfel nu-i vei mai putea duce nimic
bunicutei”. Imaginea bunicii este criteriul de referinta extern, capatul
drumului, simbol al linistii si calmului interior.
Totusi apare un prim conflict intre logos
(mama) si erosul nediferentiat al fetei: desi Scufita Rosie se aventureaza
intr-o lume periculoasa si trebuie sa tina un drum drept pentru a fi in
siguranta (deci scopul este protejarea ei), tocmai scufita rosie pe care o
poarta pe cap este accesoriul care o pune cel mai mult in pericol (scufita pe
care a primit-o cadou de la mama) deoarece atrage atentia asupra ei.
Astfel,
asistam la un logos amestecat cu franturi de eros, pentru ca modul de implinire
a scopului presupune intrinsec din start tocmai sabotarea scopului declarat si
infaptuirea scopului mai adanc: Imaginea mamei din mintea fetitei o impinge la
maturizare, la relationarea cu sexul opus (lupii), o arunca in universul
tenebros al padurii (simbol al fricii, nesigurantei, necunoasterii, dar si
context ideal pentru mutatii semnificative).
Dupa cum ne asteptam, “cum ajunse in padure,
Scufitei Rosii ii aparu in fata lupul”, lucru de altfel pe care il puteam intui
inca inainte sa fie precizat acest lucru (la ce te poti astepta atunci cand
intr-o padure plina de lupi mergi intr-o fustita scurta si cu o scufita rosie
pe cap, ambele nefacand altceva decat sa atraga atentia. Numai ca “Scufita
Rosie nu stia insa ce animal ticalos e el si nu se temu.” Observam ce animus
dezvoltat are fetita, o resursa nepretuita pentru ea si devenirea ei. Totusi
feminitatea nu este constientizata si acceptata ca atare, mai degraba ignorata.
Astfel ca Scufita Rosie raspunde ca un adult la intrebarile lupului, ofera informatii,
fara a-si utiliza capacitatea feminina premonitorie de a intui un posibil
scenariu in derulare.
Observam o ruptura mare intre planul mental
al fetitei si cel al lupului, ale carui intentii sunt explicit mentionate in
dialogul sau interior: “Frageda, copila asta, buna bucatica va fi dupa ce-oi
manca-o pe bunica-sa.” Bunica nu este o entitate in sine, ci chiar animus-ul,
partea rationala, sfatoasa, care o data ce va fi “mancata”, suprimata, lupul –
alias barbatul care intentioneaza sa o smulga pe fetita din copilaria ei si din
universul ignoraneti pentru a o arunca in lumea versatilitatii, a acceptarii,
integrarii si cultivarii feminitatii.
In cazul lupului se poate constata un
echilibru foarte bun intre logos si eros, se cauta implinirea erosului utilizand
instrumente rationale, specifice logosului. Lupul este prototipul seducatorului
experimentat, metodic, care isi abordeaza prada intr-un mod gradat si
bine-gandit. El ii arata Scufitei Rosii cat de frumoase sunt florile, pentru a
o ispiti sa nu mai asculte vocea mamei care o sfatuia sa nu se abata de la
drum, vocea rationala a animusului, ci in schimb sa urmeze o cale hedonista, sa
se ghideze dupa principiul placerii. Acesta este punctul in care fetitei i se
reveleaza existenta placerilor care o determina sa se afunde si mai mult, ca
intr-un final sa se rataceasca in “padure”. Observam acuratetea predictiilor
lupului in planificarea actiunilor seductive.
Urmeaza episodul violent al devorarii bunicii
de catre lup. Astfel el ajunge sa suprime, dar in acelasi timp sa si contina
vocea ratiunii, sa isi implineasca foamea.
Dupa indelungi rataciri prin padure, Scufita
Rosie ajunge intr-un final la scopul declarat al calatoriei sale, casa bunicii.
Asistam la deghizarea lupului seducator in bunica, laolalta cu grotescu cauzat
de incompatibilitatea continuturilor celor 2 entitati (lupul nu reuseste sa
asceada in mod veridic la imaginea bunicii, desi isi doreste acest lucru). Aici
incepe un joc de explorare, pe care il putem asimila cautarii si descoperirii
celuilalt sex, precum si curiozitatii care insoteste acest demers, concretizata
in intrebarile Scufitei Rosii “dar ce… mari ai”. Este de remarcat faptul ca
actul in sine nu se consuma la fel de brutal ca in cazul bunicii, ci are o
latura ludica foarte dezvoltata. Lupul, apasat de complexul incompatibilitatii
dintre imaginea dorita si ceea obtinuta in deghizarea lui, constient de faptul
ca lumea Scufitei Rosii ii este inaccesibila, dar o cauta ca pe un drog, intra
in jocul intrebarilor si raspunsurilor pana cand este demascat complet, moment
crucial in care nu poate accepta realitatea si cedeaza pulsiunilor erosului,
inghitind-o pe fetita. Aici putem spune ca s-a realizat trecererea pentru
Scufita Rosie, momentul maturizarii propriu-zise fiind cel al salvarii victimelor
de catre vanator.
Vanatorul este un alt simbol al logusului,
este figura paterna protectoare, care de asemenea reprezinta solutia din impas.
Ca si actul asimilarii (integrarii), actul separararii este de asemenea de o
violenta uriasa, astfel ca lupului i se taie burta, de unde ies bunica si
Scufita Rosie, adica fetita si animusul ei. Constientizarea si maturizarea
propriu-zise sunt marcate de remarca “Vai, ce groaznic, ce intuneric era in
burta lupului!”.
Initierea este completa, personajul feminin
este imbogatit de aceasta experienta, care a avut si o puternica latura
traumatizanta, dar ea a reusit astfel sa isi integreze erosul cu logosul, sa
isi uneasca latura impulsiva cu latura rationala practic intr-un proces de
devenire.
