profitshare

29 aprilie 2010

Atentat la metrou

Continuăm şi astăzi să stârnim invidia cercetătorilor britanici, anunţând încă o descoperire complet inutilă: de ce nu se comit atentate la metroul bucureştean, spre deosebire de cel din alte oraşe
ale lumii.
 
În primul rând, că e foarte greu de realizat tehnic un atentat la noi. Nu că n-ai putea intra lejer cu o bombă sub braţ la Apărătorii Patriei - important e doar să ai cartelă, că altfel te înhaţă imediat bodyguardul că ai încercat să sari peste bare şi-ţi face o morală de-ţi vine să te laşi de terorism. Partea proastă este însă că e imposibil să laşi o servietă cu bombe sau o pungă cu gaz sarin în metrou, fiindcă imediat sare o băbuţă şi-ţi bate obrazul: "Maică, da' nu iei şi bomba asta de aici, ca să mă aşez şi eu?", iar dacă o bagi sub un scaun, sigur o fură cineva înainte să se detoneze.
Imaginaţi-vi-l puţin pe terorist rânjind malefic în timp ce iese de la gura de metrou şi apoi urcându-se în autobuzul 301 - vedeţi cum îi dispare rânjetul de pe faţă privind năuc la servieta de pe genunchii domnului din faţa sa, care, printr-o bizară coincidenţă, arată fix ca servieta abandonată în metrou, plus că are o mică pată de cerneală exact în acelaşi loc?
 
În al doilea rând, statistic vorbind, e imposibil să găseşti o garnitură de metrou în care să nu fie un colonel în rezervă care se întoarce de la piaţă. El va şti sigur să preia comanda, să prevină panica şi să organizeze evacuarea metroului. La americani e uşor să organizezi un atentat pentru că ăia n-au avut armate ca lumea, cum am avut noi, popor cu un colonel la suta de locuitori. De asemenea, este absolut imposibil să prevezi când vor cere angajaţii de la Metrorex o nouă mărire salarială şi vor opri lucrul, aşa că rişti ca luni bune de pregătiri meticuloase să se ducă pe apa Sâmbetei - degeaba ai pus tu bomba într-un coş de gunoi la Costin Georgian dacă bucureştenii sunt toţi în intersecţie la Răzoare, aşteptând să se pună verde.
 
Un alt motiv pentru care nu se pun la noi bombe la metrou este că majoritatea victimelor ar fi corporatişti, care oricum urăsc marile companii americane şi capitalismul şi trăiesc 10-12 ore pe zi în aceleaşi condiţii ca deţinuţii de la Guantanamo, iar Al Qaeda sigur îi consideră un fel de fraţi de-ai lor mai oropsiţi.
 
Nu în ultimul rând, nu trebuie neglijat impactul mediatic. Dacă organizezi un atentat într-o ţară occidentală, televiziunile şi ziarele nu vor vorbi decât despre asta, iar agenţiile de presă vor transmite ştirea în toate colţurile lumii. La noi, dacă ai ghinion, fix în aceeaşi zi se împacă Tănase cu Bomba sexy şi mai prinzi la dracu' prima pagina de ziar...

Reclame de top


23 aprilie 2010

Reguli de circulatie in Bucuresti


Se aplica in toate marile orase ale tarii, dar cu precadere in Bucuresti


Regula 1: in Bucuresti nu exista reguli.
Regula 2: niciodata nu trebuie sa vorbiti despre faptul ca in Bucuresti nu exista reguli.
Regula 3: orice portiune libera de asfalt constituie un loc ideal de parcare. In aceasta ordine de idei, faptul ca acea portiune de asfalt este in fata unei curti cu garaj, in mijlocul unei intersectii sau pe linia de tramvai, este total irelevant.
Regula 4: oricine isi poate gasi un loc de parcare "platit" in jurul blocului, atata timp cat este primul care isi scrie pe asfalt numarul cu vopsea si isi monteaza gardulet de fier.
Regula 5: In Bucuresti nimeni nu are propriul lui loc de parcare. Primul venit e primul servit. De asemenea primul sosit are dreptul de a-si marca teritoriul cu urina.
Regula 6: in Bucuresti nu se aplica regula prioritatii de dreapta. Sau de stanga. Sau de mijloc. Prioritate are intotdeauna cel care are masina mai mare si un levier in portbagaj.
Regula 7: in Bucuresti toate semnele de circulatie sunt adresate exclusiv soferilor din provincie.
Regula 8: niciun sofer din provincie nu are ce cauta in Bucuresti. In cazul identificarii unui sofer din provincie se depaseste pe dreapta, se claxoneaza si se deschide geamul la jumatate pentru intimidare.
Regula 9: claxonatul este un semn de apreciere prin care doi soferi se saluta si isi comunica unul celuilalt faptul ca si-au remarcat masinile.
Regula 10: benzile sunt facute doar pentru biciclisti. Ce om decent ar putea sa conduca o masina printre doua linii paralele?!
Regula 11: adevarata semnificatie a culorilor de la stop este:
Rosu: in principiu opresti, insa regula poate fi incalcata de Salvare, Pompieri, coloane oficiale si tineri intre 18 si 20 de ani sau de cei care nu poseda permis de conducere dar totusi se afla la volan.
Galben: in principiu ai voie sa treci mai departe, insa doar daca ai peste 200 de km/h, iar masina este tunata si are jenti de aliaj cu spite.
Verde: treci, insa nu in mod obligatoriu, putand si sa tragi un pui de somn. Daca totusi nu ai plecat de la stop in 10 secunde de la aprinderea becului verde inseamna ca esti de acord sa suporti consecintele.
Regula 12: nicio masina cu girofar nu se grabeste de fapt sa ajunga undeva, decat cel mult sa ia comanda de la pizza. Ce rost are ca altii sa manance pizza in timp ce tu stai blocat in traffic?
Regula 13: femeile nu deosebesc stanga de dreapta, nu conteaza deci ce mana folositi pentru a le semnala o eroare.
Regula 14: Abtibildurile cu bulgari de foc, siglele de Mercedes si crucile agatzate de oglinda cresc personalitatea masinii si implicit sansele de a avea prioritate candva.
Regula 14 si 1/2: niciodata nu poti avea destule cruci, icoane si matanii agatate de oglinda retrovizoare..
Regula 15: absolut toti pietonii sunt cretini si nu stiu de fapt ce vor sa faca cu viata lor.
Regula 16: in lunile calde este absolut obligatoriu mersul cu toate geamurile deschise, aerul conditionat pornit si muzica (preferabil manele sau Parazitii) la maxim.
Regula 17: semnalizarea schimbarii directiei de mers este rezervata strict incepatorilor, femeilor si soferilor
din provincie.
Regula 18: orice conflict in trafic poate fi rezolvat amiabil cu sabii, topoare si cativa prieteni chemati prin telefon.
Regula 19: linia de tramvai este o pista secreta de accelerare.
Regula 20: toti cei care spun ca nu blocheaza intersectia, blocheaza intersectia.
Regula 21: statia de troleu este un loc ideal de parcare pe timp de ploaie pentru ca are copertina.
Regula 22: orice daune produse masinii in trafic se raporteaza la politie folosind parola secreta "Asa am gasit-o de dimineata in parcare"
Regula 24: orice blocaj in trafic este vina exclusive a primariei care nu este in stare sa administreze drumurile mai bine.
Regula 25: oricine nu este de acord cu aceste reguli este pieton, femeie sau sofer din provincie.

Vand numere