Salve, sunt la recuperari cu baietii
23 aprilie 2009
13 aprilie 2009
SCRISOAREA LUI GIGI BECALI...DIN AREST
Draga mea familie, dragelor mioare,
Rog scuzaţi-mi scrisul, că e cam răcoare
Şi-mi tremură mâna… sufletul din mine…
N-am nici masă, scaun… vă scriu stând pe vine.
Pac-pac, cum vedeţi… zdrenţele mi-au tras-o!
Simt că-s mic şi negru, din Burkina Faso;
Văd, de după gratii, cum apune Soare,
Războinicul Luminii, încet, dar sigur, moare.
Stau ca mieluşel în celulă strâmtă,
“Supărat îs Doamne”, un coleg îmi cântă;
Şi vă scriu cu dor, versuri ce-s de jale,
Plâng ca Paraziţii… “lacrimi şi fecale”.
Plâng, că nu e drept… mare grozăvie…
Nu-nţeleg… de ce mi se-ntâmplă mie?
Hahalere care m-au încătuşat,
Toate ştiu prea bine c-au făcut un blat.
Apelez la veri, surori şi cumnaţi,
Tot neamu` Becali, oi şi avocaţi…
Faceţi ce îţ` face, că-i pe banii mei;
Scoateţi-mă afară dintre derbedei!
Iooo, Gigi Becali, sunt nevinovat,
Că pe proştii ăia nu i-am sechestrat!
Papagalii dracu`… hoţi de meserie;
Ei în libertate… io fac puşcărie!
Pân-o fi să ies, vă scriu în răvaş,
Să-mi aduceţi slană, ceapă şi un caş,
Că-ăştia bagă-n mine ceai şi marmeladă
Şi nu vreau stamina ca în jos să-mi cadă.
Rog să îmi aduceţi şi-un televizor,
Că-s sătul de table şi privit în gol;
La barbut îs AS, i-am făcut pe toţi…
Chiar de-am în celulă cei mai trei din hoţi!
Mai am o problemă, care mă cam doare,
Îi vorba de cele zece dragi mioare…
Să le-aveţi de grijă, nu uitaţi de ele,
C-altfel ies de-acilea şi daţi de belele.
Mergeţi şi la Athos, faceţi rugăciune,
Zdrenţele cu Dracu, Dumnezeu cu mine.
Pac-pac, asta-i tot, vă salută Jiji;
Om cu steaua-n frunte… şi în fruntea ligii!
Rog scuzaţi-mi scrisul, că e cam răcoare
Şi-mi tremură mâna… sufletul din mine…
N-am nici masă, scaun… vă scriu stând pe vine.
Pac-pac, cum vedeţi… zdrenţele mi-au tras-o!
Simt că-s mic şi negru, din Burkina Faso;
Văd, de după gratii, cum apune Soare,
Războinicul Luminii, încet, dar sigur, moare.
Stau ca mieluşel în celulă strâmtă,
“Supărat îs Doamne”, un coleg îmi cântă;
Şi vă scriu cu dor, versuri ce-s de jale,
Plâng ca Paraziţii… “lacrimi şi fecale”.
Plâng, că nu e drept… mare grozăvie…
Nu-nţeleg… de ce mi se-ntâmplă mie?
Hahalere care m-au încătuşat,
Toate ştiu prea bine c-au făcut un blat.
Apelez la veri, surori şi cumnaţi,
Tot neamu` Becali, oi şi avocaţi…
Faceţi ce îţ` face, că-i pe banii mei;
Scoateţi-mă afară dintre derbedei!
Iooo, Gigi Becali, sunt nevinovat,
Că pe proştii ăia nu i-am sechestrat!
Papagalii dracu`… hoţi de meserie;
Ei în libertate… io fac puşcărie!
Pân-o fi să ies, vă scriu în răvaş,
Să-mi aduceţi slană, ceapă şi un caş,
Că-ăştia bagă-n mine ceai şi marmeladă
Şi nu vreau stamina ca în jos să-mi cadă.
Rog să îmi aduceţi şi-un televizor,
Că-s sătul de table şi privit în gol;
La barbut îs AS, i-am făcut pe toţi…
Chiar de-am în celulă cei mai trei din hoţi!
Mai am o problemă, care mă cam doare,
Îi vorba de cele zece dragi mioare…
Să le-aveţi de grijă, nu uitaţi de ele,
C-altfel ies de-acilea şi daţi de belele.
Mergeţi şi la Athos, faceţi rugăciune,
Zdrenţele cu Dracu, Dumnezeu cu mine.
Pac-pac, asta-i tot, vă salută Jiji;
Om cu steaua-n frunte… şi în fruntea ligii!
Solutii pentru criza economica
E august, un mic oras pe malul marii ..., in plin sezon, ploua torential de citeva zile, orasul arata de parca ar fi parasit.
Toti au datorii si traiesc din credite.
Din fericire vine un rus bogat la un mic hotel cochet. Vrea o camera. Pune o bancnota de 100$ pe masa receptionerului si se duce sa vada camerele.
Seful hotelului ia repede bancnota si se duce repede sa plateasca datoriile la macelar.
Acesta ia bancnota si se duce repede sa-si plateasca datoria la crescatorul de porci.Acesta la rândul lui se grabeste sa-si plateasca datoriile la cel ce-i livreaza furaje pt. porci.
Cel cu furajele insfaca bancnota si alearga la prostituata pe care nu o mai platise demult.
In timpurile astea de criza pina si ea ofera servicii pe datorie!
Prostituata ia bancnota in mina si se grabeste spre hotel, unde fusese cu clientii ultimele dati si unde ramasese datoare.
In acest moment coboara rusul, dupa ce a inspectat camerele, spune ca nici o camera nu-i place, isi ia bancnota si paraseste orasul.
Nimeni nu a cistigat ceva, insa intregul oras traieste acum fara datorii si priveste optimist in viitor!
Salariat nemultumit
Daca ar fi stiut ce-l asteapta, Seful l-ar fi ascultat pe Paulica si i-ar fi acordat acea marire de salariu. Nici nu cerea mult omul, 1 milion de lei vechi si prapaditi, macar sa-si scoata banii dati pe transportul in comun si, poate, si ceva din factura de mobil necompensata.
Paulica avea prea mult bun simt sa-i spuna Sefului sa faca bine si sa-i sune personal pe acei furnizori din cateva simple motive:
1) Nu-i cad coaiele;
2) Cuvantul lui are mai multa greutate;
3) Paulica era prea gras si cu craci prea strambi ca sa fie secretara, fie si a Sefului, aflat la varsta temerilor si indoielilor, drept pt care ar fi regulat si-o pisica, numai sa-si reconfirme indoielnicavirilitate;
4) Seful avea minute nelimitate, Paulica vorbea pe banii lui (putini).
L-am auzit de multe ori pe Paulica spunand cu naduf ca lucram intr-o firma de cacat. Si ca merita sa ne pisam pe ea si sa ne caram in lumea larga. Dar n-aveam cum sa-mi inchipui nici in cele mai negre vise ca refularile pasnicului Paulica aveau sa se adevereasca mai ceva ca abstractiunile lui Nostradamus.
Si se facu o zi de noiembrie oribil, cu o ploaie diluviana, numa’ buna sa stai acasa, cu plapuma-n cap, necum sa vii la scarbici. Un fum alb gros, o duhoare patrunzatoare patrunsese in tot sediul, in toate ungherele, in toti porii. Nu atat frica de incendiu ne-a precipitat pe toti afara, in ploaie, ci mirosul acela lugubru, care parea ca ne exfoliaza esofagul si plamanii.
“Ce Dumnezeu o fi? A luat foc serverul? O fi vreun scurtcircuit?” “De unde, miroase a sobolan mort, cred ca s-o fi prins unul in fire si asta i-a fost!”, ne dadeam noi cu parerea. Evident ca nimeni n-a avut curajul sa orbecaie prin fumul gros inauntru nici macar pt a-si salva hainele.
Ne-am numarat intre noi. Lipsea Paulica. “Te pomenesti ca a ramas inauntru, bai, sariti si scoateti-l, ca asta se asfixiaza acolo si, aitist nebun ce este, daca nu ii da nimeni un mail ca arde sediul, singur nu-si da seama”.
“Nu va duceti, ca muriti degeaba, Paulica a iesit val-vartej acum 10 minute”, ne-a spus o colega. Si dus a fost. Nu si consecintele plecarii sale intempestive.
Ce am aflat ulterior a fost o palma pe obrazul tuturor domnisoarelor de la resurse umane care ne invata ca la interviu se merge cu capul in pamant si nu se intreaba de salariu. Asa facuse si Paulica si a ajuns ca noi toti, doar ca pragul lui de toleranta era altundeva situat. Ardelean molcom, Paulica se enerva greu, dar cand ajungea la concluzia ca-i bai, apai bai era!
Dupa a douazecea intrevedere cu Seful, in care i se pusese aceeasi placa (compania e-n dezvoltare, are cheltuieli mari - normal, Seful isi luase 4×4 si pasase vechea masina socrilor - ca el, Paulica, este platit oricum
regeste pt munca “de rahat” pe care o face, ca ar trebui sa fie recunoscator ca i s-a dat sansa de a munci la patron strain si ca este un vierme profitor), Paulica a ajuns la concluzia ca-i bai.
Restul e istorie. Cand firma e de cacat, iar tu faci - zice Seful - munca de rahat, nu poti decat sa accepti ca duci o viata de rahat. Dar macar cald sa fie, sa nu faci amigdalita. Drept pt care Paulica si-a facut nevoile pe platoul din cuptorul cu microunde. Un rahat mare, incolacit, ca un kurtoskolacs, de abia a incaput. Dupa care ardeleanul scos din minti, pe care nimeni nu-l auzise un an ridicand tonul, a rotit temporizatorul pt 10 minute. Si dus a fost.
Domnisoarele de la resurse umane ar trebui sa invete ca un rahat copt lent si uniform, la peste 300 de grade Celsius, timp de 10 minute, pute nu ingrozitor, ci este insasi definitia ororii. Pute insidios, pt ca nu te paleste dintr-o data, ci lent, prin toate lufturile de sub usi si intra pana si-n tencuiala. Ceea ce s-a si intamplat.
- n-am mai putut purta niciodata haina uitata in cuierul de pe holul de langa biroul sefului, unde era amplasat nefericitul cuptor cu microunde. Nici colegii mei
- sediul a trebuit sa fie abandonat definitiv. Dupa 2 saptamani de stat cu usile si ferestrele vraiste, mirosea ca la crematoriu. Nici zugravitul nu a rezolvat mare lucru, desi a costat mult mai mult decat milionul in plus la leafa bietului Paulica
- a trebuit schimbat tot mobilierul. Prinsese miros de privata comunala, cu imbunatatiri de mahon nobil
- cuptorul respectiv n-a mai fost bun nici pt tiganii care treceau prin zona sa ridice deseurile. “Da’ ce-ati facut, manca-v-as, v-ati uscat cainele in cuptor si l-ati uitat acolo?!”, ne-au intrebat ei si au renuntat sa-l mai ia
- Luminita a facut hepatita. De greata. Acum sufera si de constipatie cronica si colon iritabil, pt ca orice drum la toaleta pt cuvenita usurare ii da frisoane
- Seful a pierdut un contract banos de publicitate cu o mare agentie. Clientii au intrat la banuieli vazand ca El Lider Maximo se tot codeste sa-I invite in sediu si se intalneste cu ei prin restaurante si hoteluri. Probleme de bonitate, daca nici sediu nu-si permit - si-or fi zis ei si dusi au fost. Pt ca zgarciobul nici macar n-a vrut sa inchirieze temporar un alt sediu.
- chiar daca lucrez acum altundeva, eu nu mai vin cu mancare de acasa si cu atat mai putin nu concep sa o mai incalzesc la microunde. Si asta ma costa al naibii. Unde mai pui ca am fobie la electrocasnice
Ziceti si voi, acum. Nu era mai ieftin sa-i fi dat amaratului blestematul acela de milion in plus?
Primita pe mail …
Paulica avea prea mult bun simt sa-i spuna Sefului sa faca bine si sa-i sune personal pe acei furnizori din cateva simple motive:
1) Nu-i cad coaiele;
2) Cuvantul lui are mai multa greutate;
3) Paulica era prea gras si cu craci prea strambi ca sa fie secretara, fie si a Sefului, aflat la varsta temerilor si indoielilor, drept pt care ar fi regulat si-o pisica, numai sa-si reconfirme indoielnicavirilitate;
4) Seful avea minute nelimitate, Paulica vorbea pe banii lui (putini).
L-am auzit de multe ori pe Paulica spunand cu naduf ca lucram intr-o firma de cacat. Si ca merita sa ne pisam pe ea si sa ne caram in lumea larga. Dar n-aveam cum sa-mi inchipui nici in cele mai negre vise ca refularile pasnicului Paulica aveau sa se adevereasca mai ceva ca abstractiunile lui Nostradamus.
Si se facu o zi de noiembrie oribil, cu o ploaie diluviana, numa’ buna sa stai acasa, cu plapuma-n cap, necum sa vii la scarbici. Un fum alb gros, o duhoare patrunzatoare patrunsese in tot sediul, in toate ungherele, in toti porii. Nu atat frica de incendiu ne-a precipitat pe toti afara, in ploaie, ci mirosul acela lugubru, care parea ca ne exfoliaza esofagul si plamanii.
“Ce Dumnezeu o fi? A luat foc serverul? O fi vreun scurtcircuit?” “De unde, miroase a sobolan mort, cred ca s-o fi prins unul in fire si asta i-a fost!”, ne dadeam noi cu parerea. Evident ca nimeni n-a avut curajul sa orbecaie prin fumul gros inauntru nici macar pt a-si salva hainele.
Ne-am numarat intre noi. Lipsea Paulica. “Te pomenesti ca a ramas inauntru, bai, sariti si scoateti-l, ca asta se asfixiaza acolo si, aitist nebun ce este, daca nu ii da nimeni un mail ca arde sediul, singur nu-si da seama”.
“Nu va duceti, ca muriti degeaba, Paulica a iesit val-vartej acum 10 minute”, ne-a spus o colega. Si dus a fost. Nu si consecintele plecarii sale intempestive.
Ce am aflat ulterior a fost o palma pe obrazul tuturor domnisoarelor de la resurse umane care ne invata ca la interviu se merge cu capul in pamant si nu se intreaba de salariu. Asa facuse si Paulica si a ajuns ca noi toti, doar ca pragul lui de toleranta era altundeva situat. Ardelean molcom, Paulica se enerva greu, dar cand ajungea la concluzia ca-i bai, apai bai era!
Dupa a douazecea intrevedere cu Seful, in care i se pusese aceeasi placa (compania e-n dezvoltare, are cheltuieli mari - normal, Seful isi luase 4×4 si pasase vechea masina socrilor - ca el, Paulica, este platit oricum
regeste pt munca “de rahat” pe care o face, ca ar trebui sa fie recunoscator ca i s-a dat sansa de a munci la patron strain si ca este un vierme profitor), Paulica a ajuns la concluzia ca-i bai.
Restul e istorie. Cand firma e de cacat, iar tu faci - zice Seful - munca de rahat, nu poti decat sa accepti ca duci o viata de rahat. Dar macar cald sa fie, sa nu faci amigdalita. Drept pt care Paulica si-a facut nevoile pe platoul din cuptorul cu microunde. Un rahat mare, incolacit, ca un kurtoskolacs, de abia a incaput. Dupa care ardeleanul scos din minti, pe care nimeni nu-l auzise un an ridicand tonul, a rotit temporizatorul pt 10 minute. Si dus a fost.
Domnisoarele de la resurse umane ar trebui sa invete ca un rahat copt lent si uniform, la peste 300 de grade Celsius, timp de 10 minute, pute nu ingrozitor, ci este insasi definitia ororii. Pute insidios, pt ca nu te paleste dintr-o data, ci lent, prin toate lufturile de sub usi si intra pana si-n tencuiala. Ceea ce s-a si intamplat.
- n-am mai putut purta niciodata haina uitata in cuierul de pe holul de langa biroul sefului, unde era amplasat nefericitul cuptor cu microunde. Nici colegii mei
- sediul a trebuit sa fie abandonat definitiv. Dupa 2 saptamani de stat cu usile si ferestrele vraiste, mirosea ca la crematoriu. Nici zugravitul nu a rezolvat mare lucru, desi a costat mult mai mult decat milionul in plus la leafa bietului Paulica
- a trebuit schimbat tot mobilierul. Prinsese miros de privata comunala, cu imbunatatiri de mahon nobil
- cuptorul respectiv n-a mai fost bun nici pt tiganii care treceau prin zona sa ridice deseurile. “Da’ ce-ati facut, manca-v-as, v-ati uscat cainele in cuptor si l-ati uitat acolo?!”, ne-au intrebat ei si au renuntat sa-l mai ia
- Luminita a facut hepatita. De greata. Acum sufera si de constipatie cronica si colon iritabil, pt ca orice drum la toaleta pt cuvenita usurare ii da frisoane
- Seful a pierdut un contract banos de publicitate cu o mare agentie. Clientii au intrat la banuieli vazand ca El Lider Maximo se tot codeste sa-I invite in sediu si se intalneste cu ei prin restaurante si hoteluri. Probleme de bonitate, daca nici sediu nu-si permit - si-or fi zis ei si dusi au fost. Pt ca zgarciobul nici macar n-a vrut sa inchirieze temporar un alt sediu.
- chiar daca lucrez acum altundeva, eu nu mai vin cu mancare de acasa si cu atat mai putin nu concep sa o mai incalzesc la microunde. Si asta ma costa al naibii. Unde mai pui ca am fobie la electrocasnice
Ziceti si voi, acum. Nu era mai ieftin sa-i fi dat amaratului blestematul acela de milion in plus?
Primita pe mail …
Abonați-vă la:
Postări (Atom)